Cat valoreaza ambitia, atunci cand totul, pur si simplu, nu ofera vreo schimbare.
Si totusi, fiecare pericol te schimba, si devii tot mai diferit in fiecare zi. Oare care esti tu?
Ajungi sa nu mai distingi diferenta dintre luciditatea ta si haosul din jurul tau.
Lucrurile care te faceau la un moment dat sa zici "Nu mai vreau sa traiesc",
"Nu am sa mai iubesc niciodata", "Doamne, de ce mi se intampla tocmai mie",
"Am sa ma razbun!", "Te iubesc atat de mult, esti totul pentru mine",
"Multumesc Lui Dumnezeu ca ai aparut in viata mea", "Am sa reusesc, stiu ca pot",
acum au ramas doar "lucrurile uitate in vechea casa". Erai entuziasmat de fiecare culoare.
Erai afectat de orice, pana in adancul sufletului. Dadeai cu pumnul, strangeai din dinti,
zambeai necontrolat, te suparai din orice motiv...nici nu simteai nevoia de a fi constient
ca trebuie sa urci un munte sau sa cazi intr-o prapastie. Totul era "trist" sau "fericit".
Nu pot sa ma lamuresc, si sunt extrem de furios, cum totul poate sa dispara si sa te lase gol.
Gol nu esti doar tu, ci si noua locuinta in care te-ai mutat. Gol va ramane, pentru ca, gol este peste tot.
Stai in mijlocul golului cu picioarele incrucisate, cu coatele pe genunchi si barbia sprijinita
in varfurile degetelor. O tornada de ganduri ti se invarte prin "lumea de dincolo" si simti ca
daca i-ai da drumu in camera, ai ramane sa privesti perplex cum se izbeste la infinit de peretii goi.
Nu, nu este depresie. Esti constient de tot ce se intampla. Incerci sa iei o decizie pentru a face pasul in fata.
Pentru a defini mai concret fenomenul, am sa citez un status pe care l-am vazut azi in lista de mess:
"I believe whatever doesn`t kill you, simply makes you...stranger".
Oare cat valoreaza Armonia ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu